PREOȚI SLUJITORI
Ioan Raţ (1853-1878)
S-a născut în 1818 la Oradea şi a fost nepot de frate al episcopului Gherasim Raţ. După absolvirea cursurilor Institutului teologic din Arad (1841-1842), a fost numit şi hirotonit preot pentru parohia Sâmbăteni. În anul şcolar 1843-1844, episcopul Gherasim Raţ îl instituie ca profesor de „gramatică valahă” la Institutul Teologic. După numai un an, a fost numit protopop al Aradului, unde a funcţionat până la 21 septembrie 1878, când trece la cele veşnice . Ca protopop a fost ales la 22 iunie 1844, pe atunci era paroh în Sâmbăteni şi „în Institutul Clerical din Arad profesor”, iar „mânezi după aceea în 23 iunie a. c. prin cetirea asupra capului lui a orânduitei prescrise rugăciuni în biserica noastră Catedrală de aici l-am rădicat la treapta protopresviterească” . Protopopul Ioan Raţ se numără între participanţii la Sinodul eparhial din 23 iulie 1850 de la Chişineu-Criş .
Îl întâlnim între prenumeranţii din 1851 la Gazeta Transilvaniei , iar în 1863, în comitetul de iniţiativă al Asociaţiei arădene pentru cultura poporului român, instituție cu caracter cultural-naţional, puternic sprijinită de clerul ortodox român, alături de personalităţi ca dr. Atanasie Şandor şi Miron Romanul. A fost o personalitate deosebit de activă în mişcarea naţională. Persecutat şi urmărit după înăbuşirea revoluţiei, el a continuat să întreţină strânse legături cu Avram Iancu, generalul Magheru şi alţi fruntaşi români de peste Carpaţi (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 119).
Ioan Rusu (1862-1886)
S-a născut la 26 octombrie 1816 în Comloşul-Bănăţan. Studiile secundare le-a făcut la gimnaziile din Arad, Hodmezovasarhely şi Debreţin, cele teologice la Vârşeţ şi Arad. A fost hirotonit diacon în 1839 şi preot în 1840 de către episcopul Gherasim Raţ, şi a slujit alături de socrul său, preotul Petru Ionescu din Semlac, ca şi capelan. Singhelia o avea de la episcopul Procopie Ivaşcovici (1853-1873). În 1881 avea cinci prunci. Începând cu toamna anul 1850 ocupă postul de catihet al Preparandiei din Arad. În învăţământ va sta peste trei decenii. Din 1854 ocupă şi un post de asesor consistorial al Consistoriului din Arad. În această calitate ia parte la toate evenimentele mai importante din viaţa diecezei. În 1860 a fost numit administrator, iar din 1862 preot paroh al Aradului. După fuziunea Preparandiei cu Institutul Teologic din anul 1876, cu începerea anului şcolar 1876-1877, este numit director provizoriu al noului institut format: Institutul Pedagogic-Teologic din Arad. În această demnitate va sta până în 15 februarie 1882, când trece la binemeritata pensie. Retras de la catedră, se dedică studiului şi îngrijirii sufleteşti a parohienilor săi, până la 1/13 aprilie 1891, când trece la cele veşnice (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 120).
Gavril Bodea (1877-1918)
S-a născut în 1842 la Pleşcuţa şi a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad (1866). În 1865 a fost hirotonit preot de episcopul Procopie Ivaşcovici. De la hirotonire până la trecerea la cele veşnice a slujit tot în Arad. În anul 1892 nu avea singhelie, era văduv şi avea un copil. Nici în anul 1902 nu avea singhelie. În decembrie 1918 a trecut la cele veşnice (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 120).
Ioan Ghibu (1878-1883)
S-a născut la 10 martie 1846 în Pianul de Sus (jud. Alba). A absolvit Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu (1866-1869), după care a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie ale Universităţii din Viena (1869-1873). La începutul anului şcolar 1876-1877 a ocupat o catedră la Institutul Pedagogic-Teologic din Arad, unde a funcţionat doi ani (1876-1878). Din 1878 preot la biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, până în 1883 când se transferă profesor la Seminarul Teologic din Sibiu, unde a funcţionat până în 1903. A murit la 16 februarie 1915 (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 121).
Ilie Dogariu (1887-1892)
S-a născut în 1848, a absolvit Institutul Teologic din Arad, în 1887 a fost hirotonit de episcopul Ioan Meţianu al Aradului de la care avea şi singhelia. În 1892 avea trei copii (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 121).
Moise Bocşan (1888-1901)
S-a născut în anul 1825 la Cefa, absolvent de „filosofie şi teologie”, hirotonit diacon la 24 septembrie 1848 pentru parohia Curtici iar la 15 decembrie 1848 cerea hirotonirea de preot capelan. La 14 martie 1849 a fost hirotonit preot de episcopul Gherasim Raţ . Singhelie avea de la episcopul Ioan Meţianu . Începând din 1866 se intitula „paroh şi asesor consistorial”, iar din 2 octombrie 1880 devine protopop al Aradului . Cercetat disciplinar, în 1901 Consistoriul eparhial l-a pensionat, iar înainte de aceasta şi-a dat demisia din postul de protopop . La 21 aprilie/4 mai 1903 a trecut la cele veşnice (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 121-122).
Traian Văţian (1895-1938)
S-a născut la 26 septembrie 1864 în Hălăliş, ca fiul cel mare din cei 14 copii ai preotului Andrei Văţian şi a Anei (născută Bogdan) din Baia . După absolvirea a opt clase gimnaziale (1884) a urmat cursurile Institutului Teologic din Arad pe care le-a absolvit în anul 1887. Din 1888 şi până la 1894 a fost încadrat ca arhivar şi cancelar la centrul eparhial. Căsătorit cu tânăra Ecaterina , la 23 februarie1895 a fost hirotonit diacon iar a doua zi, preot, pentru parohia Arad, de către episcopul Ioan Meţianu, care, în anul 1895 i-a înmânat şi singhelia. Între 1895-1917 a activat şi în funcţia de catihet la şcolile secundare din oraşul de pe Mureş, iar din 1903 şi până în 1908, paralel, a suplinit catedra de Liturgică de la Institutul Teologic. La 19 decembrie 1917, a fost hirotesit protopop de către episcopul Ioan Papp, funcţie pe care o va deţine până la 20 aprilie 1938, când se pensionează. După pensionare, a mai condus problemele protopopiatului până la sfârşitul anului 1938, când a fost numit noul protopop. În zorii zilei de 11 mai 1940, trece la cele veşnice .
A fost un apropiat colaborator al lui Roman Ciorogariu, un „tribunist” care a adus sacrificii pentru triumful cauzei naţionale. A avut relaţii cu societăţile cultural-educative de peste Carpaţi. Autor de manuale şcolare (Liturgica, în mai multe ediţii), membru în consiliul de administraţie al Băncii „Victoria” şi sprijinitor al activităţilor culturale arădene. A activat în diferite sectoare sociale şi naţionale pentru pregătirea şi realizarea idealului unirii românilor. A reprezentat protopopiatul său ca delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A fost o figură prestigioasă a preoţimii arădene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a celui următor (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 122-124).
Vasile Beleş (1901-1917)
S-a născut în anul 1845 în familia preotului Iosif Beleş din Şimand. După absolvirea a opt clase gimnaziale a urmat cursurile Institutului Teologic din Arad (1868-1869), apoi, pe cele de Drept, la Debreţin şi Pojon. A fost hirotonit preot în anul 1869 de către episcopul Procopie Ivaşcovici de la care avea şi singhelie. La început a funcţionat ca preot în Juliţa (din 1869), apoi a fost asesor referent consistorial în senatul bisericesc al Consistoriului eparhial din Arad. În 1890 a fost numit protopop al Radnei, post în care funcţionează până în 1902, când, a fost transferat, în aceeaşi demnitate, la protopopiatul Arad. Ca protopop al Aradului a fost instalat, în prima zi a anului 1902, de către protosinghelul Ioan Ignatie Papp, în calitate de delegat consistorial, însoţit fiind de preoţii Traian Vățian, George Bodea şi diaconul Virgil Mihulin. În această calitate a funcţionat până la 9/22 februarie 1917, când se retrage la pensie. La 2/15 martie 1917 trece la cele veşnice (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 122).
Eugeniu Crăciun (1918-1924)
A fost hirotonit la sfârşitul anului 1918 iar în duminica din 16/29 decembrie 1918 a fost instalat ca paroh al Aradului . De la Arad s-a transferat în parohia Satchinez. În iunie 1933 a răposat într-un sanatoriu din Cluj (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 124).
Alexiu Popovici (1920-1929)
S-a născut în 1857, la început a funcţionat în parohia Bichiş (Ungaria), din 1881, unde a ţinut aprinsă în sufletele credincioşilor flacăra dragostei de Biserică şi Neam. Generaţii de studenţi care şi-au făcut studiile la Liceul din Bichiş, l-au apreciat şi pentru că îi cuprindea şi trata cu dragoste de părinte, iar casa sa era mereu deschisă pentru ei.
La retragerea armatei române din părţile Ungariei, preotul Alexiu Popovici şi-a lăsat parohia unde a păstorit 38 de ani şi a venit să trăiască în România întregită. În 1920 a fost ales preot în Arad unde a păstorit cu multă evlavie până la 11 decembrie 1929, când, în vârstă de 72 de ani, după 48 ani de preoţie, a trecut la cele veşnice. A fost înmormântat în 12 decembrie la Cimitirul „Eternitatea” din Arad (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 124).
Florea Codreanu (1924-1961)
S-a născut la 4/16 decembrie 1897 în localitatea Şiclău din judeţul Arad. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar cursurile clericale la Institutul Teologic din Arad pe care le-a absolvit la sfârşitul anului şcolar 1921-1922, numărându-se între absolvenţii de excepţie ai şcolii. După absolvire, în decembrie 1922 a fost ales de capelan protopopesc în Arad, hirotonit la 25 aprilie 1923 de episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului (1903-1925). Mai târziu, a fost numit în parohia Arad-Centru unde, ani la rând a fost conducătorul oficiului parohial, preşedinte al Asociaţiei clerului „Andrei Şaguna”, secţia Arad şi membru al Societăţii „dr. Petru Pipoş” pentru studiul copilului român.
Florea Codreanu a funcţionat şi ca secretar al protopopiatului Arad, iar la 12 noiembrie 1938, după moartea protopopului Traian Văţian, Adunarea protopopească l-a ales pe preotul Florea Codreanu în postul de protopop, obţinând 36 voturi faţă de cele 7 ale preotului Caius Turicu . În aceste funcţii s-a remarcat ca un bun administrator şi un eminent predicator, conferenţiar şi catihet, ca spirit misionar şi om de condei, publicist şi autorul mai multor broşuri de propagandă religioasă, morală şi naţională. Datorită activităţii pe care o desfăşura, la sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi din anul 1933, a primit binecuvântarea de a purta brâu roşu, iar la începutul anului 1946, episcopul Andrei Magieru l-a distins cu rangul de iconom-stavrofor.
A publicat numeroase predici şi cuvântări în revistele Biserica şi Şcoala şi Şcoala vremii din Arad; Foaia Diecezană din Caransebeş; Fântâna Darurilor din Bucureşti; Revista Teologică din Sibiu şi în cărţile din colecţia „Biblioteca Creştinului Ortodox”, înfiinţată de episcopul Grigorie Comşa (1925-1935) al Aradului.
A susţinut numeroase conferinţe spirituale la întâlnirile preoţeşti, în misiunile religioase din Arad şi parohiile protopopiatului. În perioada marilor posturi ale anului bisericesc, în catedrala din Arad ţinea meditaţii religioase săptămânale pe diferite teme legate de suflet, conştiinţă, mântuire, pocăinţă , având menirea să întreţină în viaţa publică a Aradului o atmosferă de religiozitate şi moralitate în rândul preoţilor şi credincioşilor. În anul 1934, a publicat, în Tipografia Diecezană, piesa religioasă în trei acte, Iosif „tipărită cu gândul la copiii şi tineretul satelor noastre” .
În urma pensionării protopopului Traian Văţian, postul de protopop al Aradului a devenit vacant. În urma alegerii, ca protopop a fost desemnat preotul Florea Codreanu , până atunci, ani la rând, secretarul oficiului protopopesc. Ca protopop a funcţionat până în 1948, iar la 3 mai 1961, în vârstă de numai 64 de ani, în urma unei grele suferinţe, a trecut la cele veşnice. A rămas în conştiinţa celor care l-au cunoscut ca un preot model, fiind un bun exemplu nu numai pentru credincioşi ci şi pentru preoţii din vremea sa, bucurându-se de o mare audienţă şi între intelectualii arădeni (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 125-127).
Viorel Mihuţiu (1930-1961)
S-a născut în anul 1901 în localitatea Lăsău (Hunedoara). După absolvirea Institutului Teologic din Arad, în 1923, a fost hirotonit preot pentru parohia Călacea, iar din 1930 a fost transferat la parohia Arad-Centru unde a funcţionat până în anul 1961, îndeplinind în această perioadă funcţia de capelan protopopesc. În baza hotărârii Consiliului parohial a fost promovat în postul de paroh devenit vacant prin promovarea lui Florea Codreanu ca protopop al Aradului. Mai târziu, a ajuns şi el protopop al Aradului (1949-1952 şi 1959-1961). În anul 1962 a fost transferat în parohia Nădlac, unde în anul 1972 s-a pensionat. Pentru merite deosebite a fost distins cu distincţia de iconom-stavrofor. La 23 iunie 1973 a trecut la cele veşnice fiind înmormântat în cimitirul „Pomenirea” din Arad . În urma sa au rămas mai multe articole, studii şi predici publicate în Biserica şi Şcoala , Calea Mântuirii şi Mitropolia Banatului (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 124-125).
Dr. Ilarion V. Felea (1939-1958)
S-a născut la 21 martie 1903 în familia preotului din localitatea Valea Bradului, judeţul Hunedoara. Şcoala primară a făcut-o în comuna natală, între anii 1910-1914. Primele 6 clase liceale le-a terminat la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920), iar clasele a şaptea şi a opta, la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat şi diploma de bacalaureat. Între anii 1922-1926 a urmat cursurile Academiei Teologice „Andreiene” din Sibiu, unde, la 22 iunie 1926, a susţinut examenul de calificare preoţească. La 29 iulie 1927 a fost hirotonit preot la Sibiu, iar la 6 august 1927 a devenit preot paroh în comuna natală Valea Brad (1927-1930). În paralel, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cluj (1929). La 30 august 1930 a fost transferat ca preot la parohia Arad-Şega, unde a continuat lucrările de zidire a bisericii, terminarea, sfinţirea şi înzestrarea noului locaş de cult. La 1 iunie 1939 a fost numit preot la parohia Arad-Centru (1939-1950). Pentru merite deosebite obţinute în domeniul bisericesc, cultural şi în învăţământul teologic, Episcopia Aradului i-a acordat titlul de iconom-stavrofor. La 20 decembrie 1932 şi-a luat licenţa, iar la 30 octombrie 1939 doctoratul la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti. În anul şcolar 1937-1938 a fost profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar în anul şcolar 1938-1939 la cea din Arad. A fost şi rector al Academiei Teologice din Arad (până la desfiinţarea acesteia în 1948-1949); redactor la revistele Biserica şi Şcoala, Calea Mântuirii şi a publicat sute de articole, studii şi mai multe cărţi de teologie şi cultură.
După 1948, intrase în vizorul autorităţilor represive ale noii puteri instalate la conducerea ţării, al poliţiei politice comuniste. Preotul profesor Ilarion V. Felea, ignorând contextul nefavorabil în care ajunsese ţara şi Biserica îşi făcea datoria de slujitor al lui Dumnezeu în mod exemplar cu curaj, competenţă şi demnitate. Prin predici, conferinţe şi lecţiile de la catedră, expunea învăţătura şi misiunea Bisericii Ortodoxe demascând păcatele sistemului comunist. Predicile rostite în catedrală atrăgeau tot mai mulţi credincioşi nemulţumiţi de noul regim opresiv instaurat la putere. Toate acestea i-au atras ura regimului comunist şi a uneltelor sale. A fost arestat de două ori pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Prima arestare a avut loc la 6 ianuarie 1949, iar la 28 octombrie 1949 a fost condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la un an închisoare corecţională, pentru „omisiune de denunţ”. La 25 septembrie 1958 a fost arestat a doua oară şi condamnat, la 14 martie 1959, de către Tribunalul Militar Cluj, la 20 de ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare” . Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961, cauza oficială a decesului, menţionată în certificatul de moarte fiind: insuficienţă cardio-respiratorie. După mărturia altui deţinut politic, Viorel Gheorghiţă, era un „diagnostic vag, deosebit de frecvent în actele deţinuţilor, şi, ca atare, puţin probabil”. Nu se cunoaşte locul unde a fost îngropat.
În conştiinţa românilor ortodocşi a rămas prin opera sa ce vădeşte un teolog bine pregătit şi profund. De la el ne-au rămas lucrări importante din care amintim: Convertirea creştină (Sibiu, 1935), Critica ereziei baptiste (Sibiu, 1937), Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană (Cluj, 1937), Teologie şi preoţie (Arad, 1939), Paisie şi paisianismul (Cluj, 1940), Duhul adevărului (Arad, 1942), Religia iubirii (Arad, 1946) (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 127-129).
Demian Tudor (1942-1958)
S-a născut la 9 aprilie 1912 la Arad. După examenul de bacalaureat trecut cu succes în 1930 la Liceul „Moise Nicoară” din Arad a urmat cursurile Academiei Teologice din oraşul natal, apoi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde şi-a luat examenul de licenţă cu lucrarea, Monografia sectară a judeţului Arad, cu „magna cum laudae”. Între 1 octombrie 1937 și 1 octombrie 1938 a îndeplinit funcţia de „prefect de studii” la Academia Teologică arădeană, în anul următor funcţionând ca secretar al şcolii şi profesor suplinitor la catedra de Patrologie . După căsătoria sa cu Lucreţia, în 1939, episcopul Andrei Magieru l-a hirotonit preot pentru parohia Arad-Şega, unde va sluji până în 1942 când va fi transferat la parohia Arad-Centru, unde funcţionează până în 1958. În 1942-1943 frecventează cursurile unui Seminar pedagogic universitar, secţia teologie, din Bucureşti. Între 1945 şi 1947 a îndeplinit şi funcţia de redactor al revistei Biserica şi Şcoala, apreciată mult de episcop şi preoţi. A funcţionat ca preot în Arad, Pecica şi Micălaca Veche. Drumul calvarului a început în noaptea de Bobotează a anului 1949, când, imediat după miezul nopţii, patru ofiţeri de securitate au pătruns în locuinţă, ameninţându-1 cu pistolul. Arestat în 1949 pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale”, a fost condamnat prin sentinţa nr. 1650/1949 a Tribunalului Timişoara şi închis între 6 ianuarie 1949 şi 28 octombrie 1949. Revenit acasă, Episcopia l-a recomandat pentru parohia Arad-Centru, în ciuda Deciziei nr. 5 689 din 1950 prin care îi era tăiat salarul de la bugetul de stat pentru atitudinea sa „antidemocratică”. „Au urmat opt ani de constantă dăruire în slujirea lui Hristos, vreme în care mediocritatea clericală a unor slujitori ai episcopiei se simţeau ameninţaţi în impostura lor, în verticalitatea şi mustrarea deschisă ce le-o adresau preoţii de talia lui Ilarion Felea, Petru Deheleanu, Florea Codreanu” . Momentele grele din cauza sănătăţii prin care trecea episcopul Andrei, a dat prilej vârfurilor administraţiei bisericeşti a Episcopiei arădene ca în colaborare cu Valeriu Câmpianu, reprezentantul statului în relaţiile cu cultele locale, să faciliteze arestarea, anchetarea şi condamnarea preotului Demian Tudor şi a lui Ilarion Felea. În anul 1958 a fost din nou arestat şi condamnat prin sentinţa nr. 347/1959 a Tribunalului Militar Cluj. Preotul Demian Tudor avea să-şi amintească peste ani: „Imediat după arestarea noastră din 25 septembrie 1958, opinia publică a credincioşilor ortodocşi din Arad s-a arătat şi a manifestat cu deosebită ostilitate faţă de aceşti trei corifei de la episcopie şi chiar faţă de colegul nostru, preotul de la parohie, doritor şi el după un post administrativ cât mai înalt la episcopie, acuzându-i deschis că lor li se datoreşte, în mare parte, arestarea noastră. Aceasta o întăreşte şi faptul că anchetatorul Necula Mihai de la Bucureşti, venind la Arad ca să caute desigur declaraţii şi martori ai acuzării printre preoţii şi credincioşii din Arad, lucru despre care mi-a vorbit la o anchetă chiar acesta, n-a obţinut atare declaraţii scrise şi semnate decât de la preotul vicar al episcopiei şi consilierul administrativ-bisericesc , declaraţii pe care le-a şi susţinut la procesul care a avut loc în secret la Cluj. Personal, eu am citit înainte de proces declaraţia scrisă şi semnată de consilierul administrativ-bisericesc, cuprinsă în dosarul meu de trimitere în judecată pe care mi l-a dat să-l citesc anchetatorul Necula Mihai şi desigur că cea a vicarului se afla la dosarul colegului meu de parohie, preotul dr. Ilarion Felea” . La ancheta din 1958-1959, a fost insultat, maltratat, ameninţat. Procesul s-a ţinut la Tribunalul Militar din Cluj. Sentinţa pronunţată în 14 martie 1959 a fost de 20 de ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale. A fost închis la Arad, Timişoara, Aiud, Ministerul de Interne, Jilava, Salcia, Stoineşti şi Strâmba .
În luna august 1964, în urma unui decret de graţiere a fost eliberat, reîntorcându-se acasă și cerând reîncadrarea la parohie. Dar, noul episcop, Teoctist Arăpaşu, a consimţit la înlăturarea preotului Demian Tudor din Arad şi pedepsirea lui disciplinară şi pe linie bisericească. Prin sentinţa nr. 19 din 1964, semnată de completul de judecată al Consistoriului bisericesc de judecată şi aprobată de episcop la data de 29 septembrie 1964, preotul D. Tudor a fost pedepsit la „oprirea totală de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe termen echivalent cu acela al pedepsei penale, prestată efectiv de inculpat şi pe care o consideră executată deja, în răstimpul de la condamnarea şi eliberarea sa, prin graţierea de restul pedepsei”. Probabil pentru a se disculpa, unii dintre cei vinovaţi pentru pedepsirea preotului Tudor, motivau că au fost obligaţi la acest act formal-juridic sub presiunea împuternicitului de la culte, Mihai Ţeperdel. Nu mult după aceasta, preotul Tudor a fost numit preot în Pecica unde a funcţionat până în anul 1974. În perioada cât a funcţionat la Pecica, în 1967, când a cerut transferul în parohia Arad-Micălaca Veche, cerut fiind de credincioşi, protopopul Aradului le-a răspuns: „cunoaştem dorinţa dumneavoastră în legătură cu completarea parohiei Micălaca, dar această dorinţă nu poate fi satisfăcută întrucât preotul Tudor Demian pe care îl doriţi a avut două condamnări politice, ori biserica noastră, care serveşte interesele poporului nostru, trebuie să ţină seama de lucrul acesta”. După numai un an de la urcarea pe scaunul eparhial al episcopului Visarion Aştilean, el însuşi fost deţinut politic, dorinţa preotului Demian Tudor de a fi transferat a fost îndeplinită. În anul 1974 a fost transferat la parohia Arad-Micălaca Veche, de unde s-a şi pensionat (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 131-135).
Petru Bogdan (1940-1952)
S-a născut la 7 aprilie 1912 în Pesac (Timiş), a absolvit Academia Teologică din Arad şi apoi şi-a luat licenţa în teologie. Hirotonit în 1937 a funcţionat puţin timp la parohia Grăniceri (1937-1938), apoi la Arad-Aradul Nou (1938- 1942) şi la parohia Arad-Centru (1942-1952). De aici s-a transferat la parohia Timişoara IV unde a funcţionat între 1952-1971. A trecut la cele veşnice la 6 iulie 1971 . A fost unul dintre cei mai distinşi preoţi a vremii, slujitor evlavios şi bun orator, autorul unei cărţi de predici. Între 1934-1937 a publicat în revistele Luceafărul (Timişoara) şi Hotarul(Arad) versuri interesante şi recenzii ocazionale de vădită vocaţie lirică, dar şi articole , studii , predici , recenzii în Mitropolia Banatului (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 129-130).
Petru Vancu (1948-1988)
S-a născut la 15 iunie 1905 în localitatea Beiuş. După absolvirea cursurile Liceului „Iosif Vulcan” din Beiuş, a studiat concomitent dreptul, muzica, apoi teologia. În martie 1927 a fost hirotonit preot slujind în mai multe parohii greco-catolice (Decăneşti, Drăgeşti, Gruinlung, Feniş) din părţile Beiuşului, apoi la Bocsig şi Şimand din părţile Aradului. După octombrie 1948, a îndeplinit o serie de funcţii administrative la Centrul eparhial din Arad, între care şi pe acela de vicar administrativ (1949-1966). A fost unul din cei 38 de protopopi care au pecetluit actul istoric al reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române din octombrie 1948. A murit în vârstă de 77 ani la 19 noiembrie 1982 fiind înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 130-131).
Cornel Oros (1949-1990)
S-a născut la 20 decembrie 1911 în Bârghiş (Sibiu) în familia preotului din sat. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, după care a urmat cursurile Liceului din Sighişoara apoi Academia Teologică din Arad (1935). În 1936 a fost hirotonit preot pentru parohia greco-catolică Vurpăr (Sibiu). Din 1949 a devenit consilier bisericesc la Arad, post în care a funcţionat până în anul 1961. După acest an a îndeplinit diferite funcţii administrative în cadrul Episcopiei Aradului. A murit la 15 iulie 1990 (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 131).
Ştefan Bogdan (1950-1962)
S-a născut în 1901 în parohia Zărand. Studii secundare la Beiuş şi Blaj, unde, în 1919, trece examenul de bacalaureat. În 1921 se numără printre absolvenţii Institutului Teologic din Arad. După hirotonire a slujit în parohiile Sâmbăteni, Firiteaz şi Cermei. La 9 octombrie 1932 este ales protopop al Hălmagiului, hirotesit de episcopul Grigorie Comşa în biserica din Şiria cu prilejul instalării protopopului de acolo. După desfiinţarea protopopiatului Hălmagiu, în 1950, se transferă la parohia Arad-Centru unde a slujit până la 30 iunie 1962 când, la câteva minute după ce a ieşit din biserică unde slujise Sfânta Liturghie, a trecut la cele veşnice. A fost un chip al preoţiei, împodobit cu cele mai alese virtuţi şi ajutat de darul unui glas plăcut şi acela de distins predicator , publicând mai multe predici în revistele bisericeşti (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 131).
Dr. Petru Deheleanu (1958-1978)
Un devotat slujitor al altarului dar şi al învăţământului teologic arădean, care a onorat catedra de Studii biblice de la Academia Teologică din Arad . S-a născut la 4 martie 1909 în comuna Pilu unde a urmat şcoala primară, apoi cursurile Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1928). Între 1928-1932 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, apoi pe cele de la Facultatea de Teologie catolică şi protestantă din Strasbourg (1934-1935).
Reîntors în ţară, în 1937 a fost numit spiritual la Academia Teologică din Arad (1936-1938). În anul 1938, după susţinerea tezei de doctorat cu titlul: Dogma haritologică a Bisericii Ortodoxe orientale, la Universitatea din Cernăuţi, este promovat profesor de Noul Testament şi Sectologie la Academia Teologică din Arad (1938-1948). Pe lângă disciplinele de bază a mai predat: Gramatica limbii greceşti (anul I), Lectură biblică (anul I), Patrologie-Patristică (anul II), Sociologie creştină (anul IV).
După Reforma învăţământului din 1948, Petru Deheleanu se transferă la Institutul Teologic Universitar din Cluj, dar funcţionează şi ca director al Centrului de îndrumare misionară a clerului de la Arad (1948-1952). Prin structura Centrului, preotul P. Deheleanu preda la catedra de Probleme misionare şi actualitate. În 1946, i se încredinţează şi conducerea Şcolii de cântăreţi bisericeşti de la Arad. A fost colaborator şi redactor la Calea Mântuirii (1947) şi Biserica şi Şcoala (1948). Multe din studiile şi articolele publicate în revista Biserica şi Şcoala, datează încă din perioada studenţiei sale la Universitatea din Cernăuţi.
După desfiinţarea Academiei Teologice din Cluj, în anii 1952-1953 a funcţionat ca preot în Timişoara, după care revine la Arad unde este numit consilier cultural la Episcopia Aradului (1953-1958), apoi preot paroh la parohia Arad-Centru (1958-1978). La 1 august 1978 s-a pensionat. Pentru merite deosebite în slujirea bisericească i s-a acordat brâu roşu cu cruce (1946), iconom stavrofor (1949). Nu a dorit să părăsească Aradul deşi i s-a oferit o catedră la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. A rămas mai departe în oraşul de pe malul Mureşului, unde a cunoscut consacrarea. La un an după pensionare, la vârsta de numai 70 de ani, în ziua de 14 mai 1979, a trecut la cele veşnice.
De la preotul profesor dr. Petru Deheleanu ne-au rămas câteva articole, studii, predici, note şi comentarii, toate fundamentale pentru Teologia românească, publicate în revistele: Biserica şi Şcoala şi Calea Mântuirii din Arad; Duh şi Adevăr şi Mitropolia Banatului din Timişoara; Renaşterea din Cluj. În urma sa a rămas în manuscris Sinopsa celor patru Evanghelii (234 f) (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 135-137).
Dr. Simion Şiclovan (1959-1974)
S-a născut la 28 decembrie 1898 în parohia Şeitin. Studii medii la Beiuş (1910-1918), superioare la Institutul Teologic din Arad (1918-1921) şi la Facultatea de Teologie a Universităţii din Cernăuţi unde a obţinut şi doctoratul (1924). La început a funcţionat ca profesor de Religie la Şcoala Normală din Arad (1924-1925), profesor de Teologie practică la Academia Teologică din Arad (1925-1948), locţiitor de rector (1941) şi rector al Academiei Teologice (ianuarie 1946-1947); conferenţiar pentru Pastorală, Liturgică şi Omiletică la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1948-1952). În perioada 1952-1959 a funcţionat ca preot paroh al parohiei din Aradul Nou. În august 1959 a fost transferat la Catedrala episcopală unde a funcţionat până în 1974. La 18 februarie 1988 a trecut la cele veşnice. A scris câteva broşuri în colecţia „Biblioteca Creştinului Ortodox” de la Arad (La luptă pentru legea străbună, Arad, 1940), articole în Biserica şi Şcoala şi în alte periodice (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 137).
Octavian Macovei (1959-1975)
S-a născut în anul 1910 în comuna Calomfireşti (Suceava), a urmat Facultatea de Teologie, iar după trecerea examenului de licenţă a fost hirotonit preot funcţionând în mai multe parohii. De la 1 noiembrie 1959 a slujit la parohia Arad-Centru. A trecut la cele veşnice la 5 iulie 1975 (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 137).
Petru Sălăgeanu (1961-1974)
S-a născut la 29 martie 1911 în Zărand, unde a urmat şcoala primară, după care a urmat Liceul „Moise Nicoară” din Arad pe care l-a terminat în 1931. După absolvirea Academiei Teologice din Arad, în 1948 a fost hirotonit pentru parohia Mădrigeşti, păstorind apoi în Bocsig, Comlăuş şi Sebiş. În 1960-1961 a fost protopop de Sebiş, iar din 1961 consilier eparhial, calitate pe care a deţinut-o până în 1974 când s-a pensionat. La 28 iulie 1981 a trecut la cele veşnice . A publicat mai multe articole , predici şi versuri în revistele bisericeşti* (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 137-138).
Petru Petrilă (1962-1985)
S-a născut la 31 martie 1916 în comuna Husasăul de Tinca, fiind mezinul familiei. Încă de mic a rămas orfan de ambii părinţi, ajungând la orfelinatul din Oradea, unde a urmat şcoala primară, apoi s-a înscris la Seminarul Teologic din Roman, pe care l-a absolvit în 1936, iar până în 1940 a urmat Academia Teologică din Arad. În continuare s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti unde şi-a luat licenţa. În 1941 a fost hirotonit diacon pe seama bisericii parohiale din Beiuş, iar un an mai târziu, preot pe seama parohiei Cărăndeni-Bicăcel din judeţul Bihor. După ce timp de mai mulţi ani a îndeplinit şi alte atribuţii – preot la catedrala mitropolitană din Timişoara, apoi paroh la Timişoara-Mehala – începând din 1955 trece în Episcopia Aradului, ca preot la catedrala din Arad. Din 1962 este transferat la Parohia Arad-Centru unde a slujit până în clipa morţii, întâmplată la 9 noiembrie 1985, pe când avea vârsta de 69 de ani. A fost un preot distins şi de o conştiinciozitate exemplară. În revistele bisericeşti a publicat predici , cuvinte de învăţătură şi îndemnuri cu conţinut pastoral. Pentru merite deosebite a fost distins cu titlul de iconom stavrofor şi Crucea patriarhală (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 138-139).
Ioan Şerb (1962-1989)
S-a născut la 10 august 1925 în satul Aciuţa aparţinător comunei Pleşcuţa, sat românesc situat pe valea Crişului Alb, din părinţii Traian şi Ana, ţărani gospodari fruntaşi ai satului care dovedeau mult interes pentru progres şi multă dăruire pentru familie.
În satul natal urmează cursul primar al şcolii (clasele I-IV) şi în plus clasa a V-a. Dovedind sârguinţă multă la învăţătură, familia hotărăşte continuarea studiilor pentru fiul lor. În toamna lui 1937 se prezintă la examenul de admitere la Şcoala Normală „Dimitrie Ţichindeal” din Arad. Reuşind, urmează cursurile acestei şcoli, iar în 1945 obţine diploma de învăţător.
Dorind a-şi perfecţiona pregătirea, şi dovedind preocupare şi înclinare pentru religie şi muzică, începând din anul 1946 urmează în paralel cursurile Institutului Teologic şi ale Conservatorului „George Dima” din Cluj. În 1950 este absolvent al ambelor facultăţi şi cu licenţa în teologie, iar examenul de stat la Conservator – secţia pedagogică, îl dă în 1951 obţinând specialitatea de profesor de muzică. În anul şcolar 1945-1946 funcţionează ca învăţător în satul Poiana, la clasele I-VII.
În august 1950 se căsătoreşte şi este hirotonit ca diacon pentru Parohia Arad-Centru, iar în 1961 este hirotonit preot la aceeași parohie. Între 1957 şi 1960 instruieşte şi dirijează corul bisericesc din Pecica, iar din 1962, odată cu pensionarea dirijorului corului „Armonia”, Ioan Lipovan, prin adresa Episcopiei nr. 4944/1962 i se încredinţează instruirea şi dirijarea corului catedral „Armonia”. De-a lungul a 27 de ani îndeplineşte această misiune cu deosebit interes şi dăruire. Pe lângă dirijor se dovedește a fi și un bun compozitor și promovator al cântării locale. Rămâne în istoria acestei Catedrale și a Eparhiei prin armonizarea cântărilor din Joia Mare, de la Denia celor 12 Evanghelii, pentru cor bărbătesc, dar nu numai: a numeroase pricezne praznicale și diferite stihiri de marile sărbători.
În paralel cu activitatea de instruire şi dirijare a corului “Armonia”, a deţinut în cadrul Episcopiei Ortodoxe a Aradului şi Hunedoarei funcţii administrative la registratură şi arhivă, la Atelierului de lumânări şi de asemenea pe lângă acestea şi serviciu la altar în zilele de sărbători, când corul nu cânta.
În anul 1989 se retrage de la conducerea corului „Armonia”, iar în 1990 trece la cele veșnice fiind înmormântat, după dorința sa, în cimitirul comunei natale.
Andrei Cuzneţov (1962-1966)
A văzut lumina zilei la data de 30 noiembrie 1893, în comuna Cruglâi, județul Hopiorschii din regiunea Don-Rusia, într-o familie de oameni credincioși cu mai mulți copii, ca fiu al lui Ioan și al Pelaghiei. Urmează cursurile Seminarului Teologic din țara natală, înscriindu-se mai apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuți, pe care este nevoit să o întrerupă în anul I de studii, fiind recrutat în armată. Odată cu începerea revoluției bolșevice, a luptat împotriva acesteia în armata albă a generalului Denikin în Ucraina. După victoria bolșevicilor, se refugiază la noi în țară și în urma unor peregrinări se stabilește la Sibiu.
La propunerea Mitropolitului Nicolae Bălan, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu. După patru ani, în 1925, absolvă Academia Teologică „Andreiană”, obținând titlul de licențiat în teologie, cu teza „Posibilitatea minunilor”. Pe perioada studiilor lucrează ca funcționar în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului de la 01 august 1922, până la 01 octombrie 1926. De la această dată, până la 01 martie 1927, este numit administratorul internatului Academiei „Andreiene” din Sibiu.
În anul 1927 se stabilește în Arad, angajându-se ca pedagog la căminul de ucenici, până în data de 09 aprilie 1928, după care se angajează ca funcționar în cadrul Episcopiei Ortodoxe a Aradului. În 1931 este numit șef-birou, iar în 1940 este avansat ca șef de serviciu personal și arhivă.
În anul 1930 se căsătorește cu Minerva Petrilă pe care o întâlnește la Sibiu ca elevă a Școlii fete, fiică a preotului Ladislau Petrilă, din comuna Macea, județul Arad. Tatăl ei provenea dintr-o familie preoțească de trei generații, toți slujitori în comuna Macea. Căsătoria lor a fost binecuvântată cu trei copii, doi băieți și o fată, primul băiat părăsind această lume la o vârstă foarte fragedă.
În ziua de 29 ianuarie 1931 este hirotonit ca diacon de către episcopul dr. Grigorie Comșa. Slujește ca diacon în Catedrala Episcopală din Arad până în ziua de 07 ianuarie 1935, când este hirotonit preot de același episcop și numit slujitor la aceeași Catedrală.
Dragostea sa față de Biserică, evlavia față de slujirea sfântă, conștiinciozitatea de care a dat dovadă în îndeplinirea funcțiilor administrative de la Centrul eparhial, precum și aprecierea unanimă a ierarhului și colegilor preoți, se concretizează prin distincțiile pe care le primește. Astfel, la 30 august 1941, primește distincția de iconom, iar la 06 ianuarie 1956 este ridicat în rangul de iconom stavrofor.
Pentru o scurtă vreme, la sugestia regimului comunist din aceea vreme, predă ca profesor, limba rusă, la Liceul „Moise Nicoară”. Însă din dragoste față de Dumnezeu, renunță la această funcție impusă, continuându-și slujirea preoțească.
La data de 01 februarie 1962, este numit preot catedral până la data de 01 ianuarie 1966, când se pensionează de bătrânețe la vârsta de 72 de ani. Părăsește hotarele acestei lumi la data de 16 noiembrie 1975, fiind înmormântat în Cimitirul „Pomenirea” din Arad.
Ioan Popa (1966-2010)
S-a născut în data de 31 ianuarie 1929, în localitatea Socodor din județul Arad. După școala primară și gimnazială, a urmat cursurile Liceului Economic din Arad, apoi cursurile Institutului Teologic din Sibiu. La 7 septembrie 1954 este hirotonit diacon, iar la 3 octombrie același an, preot de către episcopul Andrei Magieru.
Între anii 1954-1961 slujește ca preot în parohia Chier, Protopopiatul Ineu. Datorită calităților sale de bun organizator și gospodar, dar și ținutei sale intelectuale și duhovnicești, în 1961 este numit protopop de Sebiș și Gurahonț, de către Înaltpreasfințitul Mitropolit dr. Nicolae Corneanu, pe atunci la cârma Eparhiei Aradului. Se face remarcat și în această slujire prin aceleași calități lucru care îl determină pe episcopul de atunci Teoctist Arăpașu, să-l numească consilier economic la centrul eparhial. Odată cu încetarea activității sale ca și consilier eparhial, este numit în anul 1976 preot slujitor la Parohia Arad-Centru de unde se va și pensiona, la data de 1 februarie 2010, la vârsta de 81 ani, după o rodnică slujire de 56 de ani. Meritele sale sunt puse în evidență și de distincția pe care o primește în anul 1968, anume crucea patriarhală, din partea Patriarhului Justinian Marina.
După anul 1989 desfășoară o bogată activitate misionar-filantropică. Atenția părintelui se îndreaptă în special către copiii străzii și către persoanele de la adăpostul de noapte, cărora le oferea zilnic o cină rece, mulți ani la rând. Se preocupă și de familiile nevoiașe, mai ales în preajma marilor sărbători. Pentru o mai bună coordonare și desfășurare a acestor activități, înființează în anul 1998 Asociația femeilor creștine „Cuvioasa Paraschiva”.
A făcut parte și din Comitetul de sprijin pentru construcția noii catedrale din Arad, implicându-se activ în strângerea de fonduri. De asemenea, a organizat și întâlnirile pe țară ale Oastei Domnului.
Ultima sa realizare se leagă de capela din cadrul Centrului de îngrijire a vârstnicilor „Bunătatea”. În mai puțin de doi ani reușește să construiască o capelă din lemn pentru cei 20 de bătrâni, aflați în acea vreme în centrul de îngrijire. Datorită abilităților sale de bun administrator dar și harismei duhovnicești de a aduna oameni în jurul său, duce la bun sfârșit acest proiect cu puțin înainte de a se înfățișa înaintea tronului lui Dumnezeu. Capela urma să fie „un loc unde bătrâni unde să se roage și să primească tărie pentru a-și trăi bătrânețea în pace și cu demnitate”, așa după cum părintele însuși mărturisea la sfințirea ei. Slujba este săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului în 15 iulie 2010.
Trece la cele veșnice în data de 7 octombrie 2010, fiind înmormântat în Cimitirul „Pomenirea” din Arad.
Ioan Nădăban (1968-1977)
S-a născut în anul 1909 la Bătania, dar a copilărit la Şiclău. A absolvit Gimnaziul din Sântana, Liceul „Moise Nicoară”, apoi Academia Teologică din Arad. După absolvire, în 1934, s-a căsătorit cu Maria Tomean din Şeitin. A fost hirotonit preot pentru această parohie unde a funcţionat până în anul 1961 când a fost numit consilier economic al Episcopiei Aradului. Între 1966-1968 a funcţionat ca protopop al Gurahonţului, cu sediul la Sebiş. Din 1968 a fost transferat ca preot la parohia Arad-Centru, fiind bine apreciat de credincioşi pentru slujirea sa caldă, ajutat de o voce plăcută, pentru predicile pe care le rostea de la amvon. A fost distins cu titlul de iconom-stavrofor. La 4 iunie 1977, în vârstă de 68 ani a trecut la cele veşnice (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 142).
Gheorghe Căvăşdan (1974-1991)
S-a născut în 1920 la Gepiu (judeţul Bihor), într-o familie de buni credincioşi. După absolvirea şcolii primare în satul natal, a urmat Şcoala Normală din Oradea, apoi Academia Teologică, cu licenţa la Institutul Teologic din Sibiu. În 1944 a fost hirotonit preot de către episcopul Andrei Magieru funcţionând în parohiile: Arad-Ceala, Mâsca, Arad-Micălaca Veche (1948-1974) şi Arad-Centru (1974-1991). A îndeplinit şi diferite funcţii administrative în cadrul Centrului eparhial: inspector bisericesc (1965-1967) şi vicar administrativ (1967-1974). La 5 ianuarie 1991 a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul „Pomenirea” din Arad (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 142).
Teodor Colţeu (1974-2000)
[Autobiografie] „Născut în anul 1924, luna decembrie, ziua 14, în comuna Mândruloc, județul Arad, din părinții Mihai și Evdochia. Numele „Cornel”, l-am primit la botez, din dorința părinților care înainte de mine au mai avut un copil cu acest nume, care însă a decedat.
Școala primară – cinci clase, le-am făcut în satul natal, după care m-am înscris la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, pe care l-am absolvit în anul 1945, luna iulie, când am și obținut diploma de bacalaureat. În toamna aceluiași an, m-am înscris ca student la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu. Aici am avut ca îndrumători pe cei mai de seamă teologi din acea vreme, ca: dr. Dumitru Stăniloae, dr. Nicolae Neaga, dr. Ștefan Lupșa, dr. Teodor Bodogae, dr. Nicolae Terchilă, dr. Grigorie T. Marcu, dr. Spiridon Cândea, dr. Corneliu Sârbu, dr. Dumitru Călugăr, precum și pe dr. Nicolae Mladin, ajuns mai târziu Mitropolit al Ardealului. Ca student la Sibiu, m-am bucurat de ocrotirea și simpatia atât a profesorilor, dar mai ales a Mitropolitului de pioasă pomenire, dr. Nicolae Bălan, fapt pentru care la sfârșitul anului I, am fost înfiat de către Arhiepiscopia Sibiului.
În 1947, din îndemnul și având binecuvântarea Mitropolitului, la 28 septembrie, m-am căsătorit cu Maria Mihuț, fostă elevă a Liceului Comercial de fete din Arad. La cununie, din încredințarea Mitropolitului, am avut ca naș pe Pr. Prof. Dr. Ilarion V. Felea, cu soția sa, fost rector al Academiei Teologice din Arad. Despre acesta, într-una din convorbirile avute cu Mitropolitul, îmi spunea: „doi teologi de seamă are Biserica Ortodoxă Română și anume: un Stăniloae la Sibiu și un Felea la Arad”.
Tot din îndemnul Mitropolitului și cu binecuvântarea sa, la data de 16 noiembrie 1947, am fost hirotonit ca diacon pentru trebuințele Paraclisului Academiei Teologice, de către arhiereul vicar Teodor Scorobeț. Ca diacon am slujit atât la Paraclis cât și la Catedrala Mitropolitană, precum și la alte biserici din Sibiu, până în anul 1948, când la 25 decembrie – prima zi de crăciun – în Catedrala din Arad, am fost hirotonit întru preot-duhovnic, de către pururi pomenitul episcop Andrei Magieru. A doua zi de Crăciun, ca preot nou hirotonit, am slujit prima Sfântă Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Micălaca Veche, împreună cu preoții de atunci: Ioan Ardelean, Gheorghe Perva și Pavel Dabu.
După absolvirea Academiei „Andreene” și prestarea examenului de licență la Studiul Noului Testament, având ca îndrumător pe ilustrul profesor pr. dr. Grigorie T. Marcu, la care am obținut calificativul „Foarte bine” – 4 iulie 1949 – cu data de 1 noiembrie, același an, am fost numit preot la parohia Mândruloc – satul natal – fiind recunoscut de către Departamentul Cultelor prin Decizia 30555/1949. În parohia Mândruloc am desfășurat o bogată activitate atât în plan spiritual cât și material. Aceeași bogată activitate am desfășurat și în parohia Cicir, pe care am administrat-o din luna aprilie până în luna octombrie 1963, după ce preotul Mihail Morgovan a fost pensionat. Ca o încununare a activității depuse în parohia Mândruloc, a fost pictarea bisericii în tehnica „frescă” de către pictorul Constantin Nițulescu, începută în anul 1967 și terminată în toamna anului 1969, când la data de 5 octombrie a fost târnosită de către episcopul Aradului, Teoctist Arăpașu, cu ocazia căreia am fost distins cu rangul de iconom.
După 25 de ani de păstorire în parohia natală Mândruloc, la 1 noiembrie 1974, am fost transferat în interes de serviciu la Centrul eparhial ca preot catedral, îndeplinind diferite atribuții, iar cu data de 1 noiembrie 1976, am îndeplinit și funcția de preot îndrumător misionar pentru Protopopiatul Arad, până la desființare. Tot în acel timp am făcut parte ca membru deplin al Consistoriului Eparhial, iar mai pe urmă, timp de opt ani am fost numit ca președinte al aceluiași Consistoriu.
Ca preot catedral am slujit în toate duminicile și sărbătorile atât în Catedrală cât și la Mănăstirea Arad-Gai, la parohia Arad-Gai pe care am suplinit-o opt luni după plecare titularului ei, preot Viorel Sasu, în America, Arad-Grădiște, după pensionarea preotului Aurel Luca, la misiunile din parohiile unde am fost trimis, în județele Arad și Hunedoara, peste tot ținând predici și meditații și dând îndrumări preoților tineri.
Pentru conștiinciozitatea, corectitudinea și punctualitatea cu care am îndeplinit atribuțiile încredințate de ierarh, la data de 9 septembrie 1977, am fost distins de către episcopul dr. Visarion Aștileanu, cu rangul de iconom-stavrofor. După o activitate de 26 de ani ca preot catedral și după 51 de ani de preoție lucrătoare, cu data de 1 septembrie 2001, m-am pensionat pentru limită de vârstă (cf. Deciziei nr. 216018/23.01.2001)”.
A trecut la cele veșnice în data de 4 ianuarie 2008 fiind înmormântat în cimitirul din Micălaca Veche, Arad.
Teodor Greucean (1978-2010)
S-a născut în data de 30 martie 1948, în satul Rănușa, localitatea Moneasa, județul Arad, din părinții Zaharia și Marioara. Școala primară o urmează în localitatea Dezna, iar cea elementară (cls. V-VII) în orașul Sebiș. În toamna anului 1962 se înscrie la Seminarul Teologic din Caransebeș, absolvindu-l după cinci ani, în 1967. În același an devine student la Institutul Teologic din Sibiu. La finalul acestei perioade (1967-1971) și în urma susținerii examenului de licență cu titlul „Educația estetică din punct de vedere pedagogic și religios moral”, la care obține media 9, 25, este licențiat în teologie.
În 1971 se căsătorește cu Elisabeta Hususan și tot în anul amintit este hirotonit diacon de către episcopul Teoctist Arăpașu. La câteva luni de la hirotonia întru diacon, este hirotonit preot (1971) în Catedrala din Arad, pe seama Paraclisului reședinței episcopale „Sfânta Treime”. Din 1971 și până în 1973 lucrează în administrația eparhială, mai precis la expediție, ajutând și suplinind pe perioada concediilor sectoarele administrației eparhiale, în special sectorul bisericesc. În 1972 este numit preot la Parohia Fântânele cu filia Tisa Nouă, iar peste un an (1973) este transferat ca preot slujitor la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Hunedoara.
În 1978 este transferat prin concurs la Parohia Arad-Centru, în urma pensionării părintelui dr. Petru Deheleanu. Aici va sluji până la moartea sa, în anul 2010. În anul 1980 este numit consilier bisericesc în cadrul administrației eparhiale, după retragerea părintelui Coriolan Mureșan. Va funcționa pe acest post până în anul 1986, când va fi numit vicar administrativ. În anul 1989 se va retrage din administrația eparhială, dedicându-se slujirii preoțești la altarul Catedralei Vechi, atâta vreme cât starea fizică îi va permite. În ceea ce privește activitatea din administrația eparhială, putem să-l caracterizăm ca fiind un om extrem de meticulos și atent cu tot ceea ce ținea de îndatoririle sale.
Ultima parte a vieții sale este marcată de o grea suferință, suferință care spre sfârșitul vieții sale l-a transfigurat. Și-a asumat cu întreaga sa ființă, boala și neputința cu care Dumnezeu l-a încercat. Sobrietatea și milostenia au fost virtuțile care l-au însoțit până în clipa morții. Trece la „viața cea fericită” în data de 29 octombrie 2010 și este înmormântat în Cimitirul „Pomenirea” din Arad.
Flor Teodorescu (1978-2014)
În anul 1937 de la Dumnezeu, în ziua a cincea a lunii ianuarie, în Târgu-Neamț, județul Neamț, se naște primul din cei șapte copii ai familiei preotului Radu și Iulia Teodorescu: Flor Teodorescu. Crescut și educat în valorile tradiției noastre ortodoxe și românești și în atmosfera specifică unei familii de slujitor a lui Dumnezeu, tatăl său înscriindu-se într-un lung șir de preoți odrăsliți de pământul binecuvântat al Moldovei. După absolvirea liceului, în anul 1954, începe cursurile Facultății de Medicină din București. În anul 1956, în urma decretului dat pentru izgonirea de pe băncile școlilor din România a aparținătorilor și copiilor de preoți, se retrage de la această facultate, susținând examenul de admitere la Seminarul Teologic din Târgu-Neamț. După absolvirea Seminarului, urmează cursurile Facultății de Teologie din București. După cei patru ani de studii, în 1965 obține titlul de licențiat în teologie, cu teza „Sinoadele de la Cartagina și canoanele lor”, lucrare susținută la catedra de Drept bisericesc și sub îndrumarea marelui profesor și canonist dr. Liviu Stan.
În anul 1964 își unește destinul cu preoteasa Macrina Nicolau și ea absolventă de Seminar teologic. Este cea care i-a stat alături, l-a susținut și l-a încurajat în întreaga sa activitate preoțească și de studiu. În anul 1976 începe cursurile de doctorat, secția Practică, specialitatea principală Drept bisericesc, din cadrul Facultății de Teologie din București. La data de 11 decembrie 1979, promovează examenul oral aprofundat de admisibilitate, urmând a pregăti o teză despre „Mitropolia Bucovinei, de la origini și până în zilele noastre. Aspecte istorice și canonice”.
În 1965 este hirotonit și numit preot în comuna Vicovul de Jos, județul Suceava, parohie unde va sluji timp de doisprezece ani și unde își va pune amprenta prin lucrările de reconstrucție la biserică și casa parohială. Casa preotului Flor și a preotesei Macrina a fost binecuvântată cu doi copii: în 1966 cu un fiu, iar în 1973 cu o fiică.
În 1978 este numit vicar-administrativ al Episcopiei Aradului și Hunedoarei de către Preasfințitul Episcop Dr. Visarion Aștileanu, lucru care determină stabilirea familiei sale în orașul Arad. În același an este numit și preot slujitor la Catedrala Episcopală din Arad. Pe perioada exercitării funcției de vicar-administrativ, gestionează patrimoniul Episcopiei Aradului. Coordonează, în colaborare cu Muzeul Arad și Biblioteca Județeană Arad, realizarea muzeelor de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog și Mănăstirea Arad-Gai.
În anul 1986 se retrage din administrație, continuându-și activitatea de preot slujitor la Catedrala Veche. Se implică în numeroase activități de caritate și ajutorare a celor în nevoi, cercetându-i pe cei aflați în Centrul pentru vârstnici din Arad, Centrul de primire al minorilor și Penitenciarul Arad. Participă la numeroase conferințe și publică articole în reviste și publicații de specialitate.
La data de 27 ianuarie 2014, după o perioadă de 51 de ani de preoție, se pensionează. Continuă să se roage pentru toți și să mulțumească Bunului Dumnezeu pentru darurile primite.
Eugen Crişan (1983 – 2016)
Se naște în orașul Lipova, la data de 4 iunie 1949, din părinții Ioan și Maria. Urmează școala primară și elementară (clasele I-VII) în localitatea de baștină Bârzava. În anul 1964 este admis la Seminarul Teologic din Caransebeș, cu durata de 5 ani. La finele acestui ciclu de studiu, se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu, în toamna anului 1964. Finalizează cursurile acestui Institut în anul 1973, obținând titlul de licențiat în teologie, cu teza „Concepția despre divinitate în marile religii orientale”, sub îndrumarea renumitului profesor Corneliu Sârbu.
În anul 1974 funcționează ca referent la biroul vicarului administrativ al Eparhiei Aradului. În toamna aceluiași an, începând cu data de 1 octombrie, este numit profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș. Vreme de 5 ani, până în 1979, funcționează ca profesor titular al catedrei de Sistematice și Biblice. În anul 1975 se căsătorește cu Titiana Crișan, profesoară de matematică.
În anul 1983 este hirotonit preot de către episcopul Visarion Aștileanu, pe seama Catedralei episcopale din Arad (Parohia Arad-Centru), de unde se și pensionează, în anul 2016. După anul 1990, predă Religia vreme de 6 ani la Liceul „Elena Ghiba Birta” din Arad.
Datorită experienței sale didactice, dar și temeinicei sale pregătiri, în anul 1994, când se înființează, la Arad, Seminarul Teologic, este numit profesor la disciplina Istorie Bisericească Universală, activând până în anul 1998. În perioada 1996-1997 a fost directorul Seminarului, iar între anii 1998-2000 a fost duhovnic.
Pentru întreaga activitate desfășurată în slujba Bisericii lui Hristos, a fost distins cu cel mai înalt rang preoțesc, iconom-stavrofor, de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei, la data de 2 decembrie 2001.
Vălean Andrişescu (1989-2009)
S-a născut în satul Lalașinț, la 1 octombrie 1947, județul Arad, din părinții Milente și Elena, agricultori. Școala primară o urmează în satul natal, iar ciclul gimnazial în comuna Bârzava. În toamna anului 1962 s-a înscris la Seminarul Teologic din Caransebeș pe care l-a absolvit în 1967. În același an este admis la Institutul Teologic din Sibiu. În anul 1968 se căsătorește, urmând a fi hirotonit în același an pe seama parohiei Bata. În 1975 obține titlul de licențiat în teologie, cu teza „Viața și activitatea Preotului Profesor Iustin Iuliu Suciu”, susținută în cadrul catedrei de Studiul biblic al Vechiului Testament.
Slujirea sa de preot începe în parohia Bata (1968-1978), apoi în orașul Pecica (1978-1981), după care la parohia Apateu (1981-1989). Ultima parte a vieții sale slujește la Parohia Arad-Centru ca preot catedral (1989-2009). Întreaga sa slujire preoțească este pusă sub semnul blândeții, al răbdării și jertfelniciei, virtuți care au înnobilat sufletul părintelui Vălean Andrișescu. Sensibilitatea sufletească a fost o altă virtute care a însoțit viața slujitorului lui Hristos. Iată ce mărturisește în prefața lucrării sale de licență: „Am avut deosebită dragoste față de numele și cuvântul lui Dumnezeu, încă din anii uceniciei, la Seminar, dar și în casa părintească, unde sorbeam cu nesaț acele minunate lucruri despre facerea lumii, despre Moise și poporul evreu, despre patriarhi, despre profeți. Mi-au rămas vii în memorie chipurile profesorilor mei, care prin cuvinte, prin purtări și atitudini, mi-au insuflat credință, viață curată și prețuirea după cuviință a virtuților”.
Trece în veșnicia Împărăției lui Dumnezeu, în data de 20 august 2009, după o lungă și grea suferință purtată cu o exemplară demnitate. Este înmormântat în cimitirul comunei Tisa Nouă, acolo unde familia sa are o casă.
DIACONI SLUJITORI
Mihai Lucuţa (1895)
S-a născut în 1873 la Nădlac, a absolvit gimnaziul din Hodmezovasarhely (Ungaria), unde şi-a luat bacalaureatul, apoi a urmat cursurile Institutul Teologic din Arad (1893). După absolvire a funcţionat ca învăţător în satul Petroman din eparhia Caransebeşului (2 octombrie 1894 – 1 septembrie 1895), după care a fost numit cancelist la Consistoriul eparhial arădean. Între timp este hirotonit diacon ceremonial la biserica episcopală (1895), apoi preot pentru parohia Gai (1895-1902), de unde a fost transferat în parohia Senteş (1902-1905). În anul 1905, a treia zi de Paşti, Roman Ciorogariu, pe atunci director al Institutului Teologic din Arad, l-a instalat ca protopop al Şiriei, unde a funcţionat până la 1 octombrie 1931 când, bolnav fiind se retrage la pensie. La 9 decembrie 1942 a trecut la cele veşnice. A fost un mare cântăreţ, bun orator şi administrator priceput (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 163).
Dimitrie Dărău (1928-1957)
S-a născut la 1906 în Tisa de lângă Hălmagiu. După absolvirea şcolii elementare, începută la Tisa şi absolvită la Hălmagiu, a urmat cursurile Institutului Teologic din Arad. După absolvire, din 1928 şi până la moarte, întâmplată la 10 octombrie 1957, timp de aproape trei de decenii, a funcţionat cancelist în cadrul Consistoriului eparhial iar pentru o scurtă perioadă a funcţionat şi profesor în cadrul Şcolii de cântăreţi din Arad (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 163).
David Crăciun (1933-1938)
S-a născut la 4 ianuarie 1907 într-o familie de ţărani din comuna Apateu. A urmat clasele gimnaziale la Ineu şi Salonta iar pe cele teologice la Academia Teologică din Arad pe care le-a absolvit în 1933. După absolvire a fost hirotonit diacon la catedrala din Arad unde a slujit până în 1938 când a fost hirotonit preot slujind în parohiile Biled şi Teremia Mare din protopopiatul Timişoarei, de unde s-a pensionat în anul 1971. La 24 aprilie 1990 a trecut la cele veşnice fiind înmormântat în cimitirul parohial din Fratelia (Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Arad, 2005, p. 163).
Teodor Babuţia (1950-1998)
S-a născut la data de 4 mai 1923 în comuna Zeldiș, regiunea Gurahonț, din părinții Ștefan și Constanța. Școala elementară o urmează în satul Iacobini, iar liceul în Arad (Liceul Industrial). Datorită faptului că era nepot al Vlădicului Andrei Magieru, după ambii părinți, odată cu venirea sa în Arad, locuiește la reședința episcopală. Întreaga sa tinerețe și-o petrece alături de episcopul Andrei Magieru, încât putem afirma că a fost crescut la reședința episcopală și sub oblăduirea unchiului său. Mai târziu, după ce se căsătorește și părinții săi se vor muta la reședința episcopală, îndeplinind diverse treburi gospodărești.
După absolvirea liceului, în anul 1946 se înscrie la Academia Teologică din Arad. După doi ani, în 1948, odată cu desființarea Academiei Teologice de la Arad, este transferat la Academia Teologică din Cluj, unde și obține titlu de licențiat în teologie. După absolvirea acesteia în anul 1950, se căsătorește cu Gabriela Ungurean. În luna octombrie a aceluiași an este hirotonit diacon și numit secretar eparhial. Anul următor, 1968, este numit eclesiarh la Catedrala episcopală din Arad, funcție pe care o ocupă până în anul 1974, când este numit diacon catedral. A slujit în această catedrală și a însoțit la târnosiri, binecuvântări de lucrări, vizite pastorale și hramuri de biserici și mănăstiri pe toți episcopii care s-au perindat la tronul eparhial al Aradului. A rămas în conștiința ierarhilor, preoților și credincioșilor ca un slujitor devotat, iubitor de cele sfinte, râvnitor și extrem de minuțios. Se pensionează în anul 1999 după o frumoasă și îndelungată slujire. În anul 1965 este ridicat la treapta de arhidiacon stavrofor, iar în anul 1992, cu prilejul vizitei Patriarhului Teoctist în Eparhia Aradului, este distins cu crucea patriarhală.
Părăsește lumea acesta pentru a fi slujitor împreună cu îngerii la „jertfelnicul cel mai presus de ceruri”, în data de 29 septembrie 2005, fiind înmormântat în Cimitirul „Pomenirea” din Arad.
Iov Orădan (1967-2010)
[Αutobiografie] „Subsemnatul, Protodiacon Iov Orădan, sunt născut în data de 24 august 1940 din părinții Iov și Ielița, în comuna Sintea Mare, județul Arad; ambii mei părinți din moși-strămoși, vin din familii românești și ortodoxe. Școala primară și elementară (7 clase) le-am făcut în comuna natală. După terminarea școlii, în perioada 1953-1957 am rămas „fecior la plug” (O. Goga), timp în care am intrat în strana bisericii. Din clasa a patra primară citeam Apostolul la toate praznicele împărătești și ale Maicii Domnului, împreună cu două fete, după tradiția locală.
În plin comunism, în toamna anului 1957 am susținut examenul de admitere la Seminarul Teologic din Caransebeș. Am frecventat cursurile acestui Seminar timp de cinci ani (1957-1962). În toamna anului 1962, am intrat la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, ale cărui cursuri le-am frecventat între anii 1962-1966. Licența cu tema: „Educația voinței”, am susținut-o la profesorul pr. dr. Nicolae Mladin, viitorul Mitropolit al Ardealului.
Am fost hirotonit diacon, duminică 12 februarie 1967 în Catedrala din Arad, de către Preasfințitul Părinte Teoctist, pe seama Parohiei Arad-Centru. Numirea ca diacon la Parohia Arad-Centru s-a făcut cu data de 1 martie 1967 și tot cu această dată am fost numit secretar la Protopopiatul Ortodox Arad, post pe care am funcționat 29 de ani. În perioada 1 mai 1996-31 iulie 2010, timp de 14 ani, am deținut funcția de protopop.
Ca diacon am slujit în Catedrala din Arad și am însoțit la târnosiri de biserici și binecuvântări de lucrări, în cele două județe din care se compunea Eparhia Aradului, pe Preasfințiții Episcopi: Teoctist Arăpașu, Dr. Visarion Aștileanu, Dr. Timotei Seviciu, precum și pe Preasfințiții Arhierei Vicari: Gherasim Hunedoreanul și Emilian Arădeanul.
În 1982 am vizitat Locurile Sfinte și am slujit la Înviere în monumentala biserică a Sfântului Mormânt, împreună cu Preasfințitul Vasile Costin – episcop vicar patriarhal și alături de Preafericitul Diodor, Patriarhul Ierusalimului. Pentru activitatea depusă am primit distincția de protodiacon stavrofor. Am fost pensionat cu data de 1 septembrie 2010, după 43 de ani de activitate”.
În perioada anilor 1994-2011, a publicat următoarele articole: 1. „Biserica Ortodoxă Română în viața poporului român”, în Adevărul, vineri, 26 august 1994, p. 11; 2. „Greco-catolicii nu recunosc adevărul”, în Adevărul, joi, 10 august 1995, p. 7; 3. „Protopop Traian Gavrilă”, în Adevărul, marți, 5 decembrie 1995, p. 9; 4. „Hramul Mănăstirii Bodrog”, în Adevărul, sâmbătă, 10 august 1996, p. 3; 5. „Hramul Mănăstirii Bodrog”, în Adevărul, marți 13 august 1996, p. 6; 6. „Sfântul Apostol Andrei”, în Biserica și Școala, decembrie, 1998, p. 3 și în Calea Mântuirii, 25 octombrie 2001, p. 2 și 4; 7. „Clerici Ortodocși, ctitori de cultură și limbă românească”, în Adevărul, vineri, 14 octombrie 1994, p. 11; 8. „In memoriam – Pr. Leucean Aurel – iconom stavrofor”, în Calea Mântuirii, 3 noiembrie 2002; 9. „Medalion: Andrei Șaguna – Mitropolit”, în Calea Mântuirii, 24 septembrie și 1 octombrie 2000; 10. „Mănăstirile Ortodoxe Românești”, în Adevărul, sâmbătă 19 iulie 2003; 11. „Mitropolitul Șaguna – comemorat la Arad”, în Telegraful Român, 1-15 ianuarie 2009; 12. „Unitatea românilor oglindită în predosloviile cărților noastre bisericești”, în Calea Mântuirii, 27 februarie 2011, p. 2.
Gheorghe Contraş (1973-2015)
S-a născut la data de 12 ianuarie 1949, în comuna Mândruloc, județul Arad, din părinții Ioan și Maria. Tatăl său a fost cântăreț bisericesc în comuna Mândruloc, fiind absolvent al Școlii de cântăreți din Arad. Școala primară și elementară o urmează în satul natal. Între anii 1963-1967 urmează cursurile Liceului nr. 3 din Arad, iar între 1967-1969, urmează Școala postliceală de comerț din Arad.
În anul 1969 se înscrie la cursurile Institutului Teologic din Sibiu, pe care îl absolvă în anul 1973, cu teza de licență „Manifestări religioase retrograde și combaterea lor”, susținută la renumitul pr. prof. Corneliu Sârbu. În 1973, la data de 14 septembrie este hirotonit diacon pe seama Catedralei din Arad, de către episcopul dr. Visarion Aștileanu. Va sluji la altarul acestei biserici ca și diacon, până în anul 2008, când, după sfințirea noii Catedrale este transferat ca diacon slujitor, la altarul acestui locaș, de unde se va și pensiona în anul 2015.
Pe lângă slujirea de diacon îndeplinește și alte funcții administrative legate de Centrul Eparhial. Astfel, între anii 1973-1984 ocupă funcția de administrator al Centrului Eparhial, iar din 1984 este numit responsabil la atelierul de lumânări, funcție deținută până la pensionare, în anul 2015.
Pentru întreaga sa activitate atât administrativă, cât și de slujitor la sfântul altar, în anul 2000 este distins cu rangul de arhidiacon, de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu.
Iustin Ciumpilă (1977-2014)
Născut la data de 21 iulie 1946, în comuna Grăniceri, județul Arad, din părinții Traian și Alexandra. Urmează școala primară și elementară în comuna natală. Între anii 1961-1966 frecventează cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș. În toamna anului 1966 este admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pe care îl absolvă în anul 1970. Cu data de 10 octombrie 1972 este angajat ca și cântăreț bisericesc la Parohia Arad-Centru. În vara anului 1975 se căsătorește cu profesoara Simea Victoria-Livia-Elena, după care este hirotonit diacon. Începând cu 1 ianuarie 1977 este angajat diacon la Parohia Arad-Centru. Pe lângă slujirea de diacon i se încredințează și secretariatul parohiei. Este ridicat la treapta de arhidiacon de către Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Se pensionează pentru limită de vârstă în anul 2014.