Sâmbătă, 18 iulie 2020, la prăznuirea Sfântului Emilian din Durostorum, în Catedrala Veche din Arad, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie pentru a-și cinsti pe sfântul ocrotitor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, precum și asupra clerului și a întregului popor din Eparhia Aradului.
În cadrul Sfintei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Vechi pe tânărul Cristian-Marian Petruț.
La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, Părintele Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie ,,Ilarion V. Felea” din Arad a subliniat semnificația acestei zile de cinstire a numelui Preasfințitului Părinte Emilian prin pomenirea ocrotitorului spiritual, ca ziua împlinirilor pastorale, misionare și academice desfășurate în cei 3 ani de slujire în Arhiepiscopia Aradului. Această zi, a mai spus părintele decan, se desfășoară sub semnul unei dinamici pastorale și misionare prin hirotonia în treapta de diacon a tânărului Cristian-Marian Petruț, absolvent al școlilor teologice arădene. De asemenea, părintele a amintit că precum Sfântul Emilian l-a mărturisit pe Hristos în primele secole în Cetatea Durostor, astfel și Preasfinția Sa Îl mărturisește pe Hristos în Cetatea Aradului. La final, părintele decan a exprimat prețuirea și recunoștința slujitorilor și credincioșilor Catedralei Vechi a Aradului.
Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Emilian Crișanul în are ca ocrotitor pe Sfântul Mc. Emilian de la Durostorum de peste 29 de ani, din momentul tunderii în monahism ce a avut loc la Mănăstirea Neamț, la 15 februarie 1991.
Protos. Dr. Iustin Popovici