Canonul cel Mare a fost săvârșit în primele patru zile din Post de către ÎPS Părinte Timotei

În primele patru zile din săptămâna întâi a Postului Mare, credincioşii arădeni au participat cu multă evlavie, la Slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a citit unul din cele mai pătrunzătoare poeme religioase, scrise pentru uzul cultului Ortodox, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în aceste zile la bisericile centrale din municipiu, rugându-se alături de credincioşii arădeni la acest început de drum duhovnicesc.

Astfel în prima zi a Canonului cel Mare, Înaltpreasfinţia Sa a slujit la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad. În cea de-a doua zi a postului, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a luat parte la slujba Canonului cel Mare sau a Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Veche din Arad.

În cea de-a treia seară a Canonului, Chiriarhul arădean a fost prezent în mijlocul teologilor şi seminariştilor arădeni, la Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, urmând tradiţia formată deja de mai mult timp, prin care, prima săptămână din Postul cel Mare este săptămâna duhovnicească a studenţilor teologi şi a dascălilor acestei instituţii de învăţământ teologic. Iar în cea de-a patra seară, Chiriarhul arădean a poposit la Mănăstirea ,,Sf. Simeon Stâlpnicul” din cartierul arădean Gai.

La aceste slujbe, Înaltpreasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeşte în perioada Postului Mare, care reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii Mântuitorului Hristos.

Slujba Canonului cel Mare s-a săvârşit de către slujitorii sfintelor altare în aproape toate mănăstirile şi parohiile din cuprinsul eparhiei, iar credincioşii au luat parte în număr mare la această slujbă care reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Sfintele Paști.

Protos. Dr. Iustin Popovici