Maica Domnului prăznuită și de comunitatea noastră

Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului a fost sărbătorit și în sânul comunității noastre, cu o solemnitatea deosebită și cu emoție sfântă așa cum se cuvine a cinsti pe Născătoarea de Dumnezeu, nădejdea noastră a tuturor.

În seara zile de 14 august, în biserica catedrală a avut loc slujba privegherii de praznic. La ora 18 s-a oficiat Slujba Vecerniei cu Litie, iar în continuare Taina Sfântului Maslu. A urmat un cuvânt de învățătură rostit de Preacucernicul Părinte Flavius Petcuț, Protopop al Aradului. După aceste două slujbe s-a săvârșit prima parte a Utreniei, iar în continuare s-a cântat Prohodul Maicii Domnului. Slujba privegherii s-a încheiat prin înconjurarea bisericii, cu icoana Adormirii și cu moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, aflate în vistieria Catedralei Vechi.

În dimineața zilei de praznic, la ora 9, s-a oficiat a doua parte a Utreniei, iar în continuare, Dumnezeiasca Liturghie, urmând ca seara să fie săvârșit Acatistul Adormirii Maicii Domnului.

Luminata sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului a adunat mulțime de credincioși, dornici să fie mai aproape de Dumnezeu și să simtă ocrotirea Maicii Sfinte.

DSC_0089 DSC_0090 DSC_0095 DSC_0107 DSC_0116 DSC_0144 DSC_0151

Prof. dr. Marcel Tang